Lansăm campania Traffic Snake Game România, ediția 2021

TSGN

Încep înscrierile pentru copiii care își doresc să protejeze mediul

Începe campania Traffic Snake Game (TSG), sau OSCAR ȘARPELE HOINAR, așa cum este cunoscută în România. TSG încurajează mersul pe jos și cu bicicleta la școală, și are ca principal grup țintă elevii din clasele primare și părinții acestora. Campania constă într-un joc distractiv și ușor de implementat în școlile participante.

Obiectivele campaniei: https://www.trafficsnakegame.eu/romania/

OSCAR ȘARPELE HOINAR a ajuns la cea de-a VIII-a ediție națională și, în anii precedenți, a înregistrat economii impresionante de emisii CO2 și aproximativ 350.000 km parcurși sustenabil de peste 55.000 elevi, din peste 30 orașe.

Cum funcționează campania: https://www.trafficsnakegame.eu/romania/jocul/cum-functioneaza/.

TSGN

2020 a fost un an dificil, dar care a dovedit că avem flexibilitate și resurse pentru a ne adapta și a trăi altfel decât eram obișnuiți. Viața școlarilor a fost îngreunată în mod semnificativ de pandemie, educația fiind condiționată de diferitele scenarii impuse pentru securitatea elevilor și pentru limitarea răspândirii epidemiei SARS-COV-2. Cu toate acestea, micii școlari și-au dat silința să se adapteze, să respecte regulile de distanțare fizică și să continue procesul de învățare. În ciuda dificultăților, TSG 2020 a demonstrat determinarea elevilor și a profesorilor care s-au mobilizat și au contribuit semnificativ la protejarea mediului și calitatea aerului. Suntem cu toții conștienți de faptul că pericolul nu a trecut încă și că este necesar să fim precauți în continuare. Așadar, TSG 2021 se va derula cu respectarea măsurilor privind prevenirea SARS-COV-2.

ABMEE invită și în acest an școlile primare (clasele 0-4) din Municipiul Brașov să se alăture lui OSCAR într-o nouă campanie. În calitate de Manager Energetic al Municipiului Brașov, ABMEE va coordona și în acest an derularea campaniei la nivel local pentru sănătate, mișcare fizică, transport alternativ, aer curat și protejarea mediului înconjurător. Dacă doriți să vă implicați în TSG 2021, vă rugăm să transmiteți un mesaj la anca.grigore@oer.ro, până la data de 18 iunie 2021.

Campania va debuta în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității (16-22 septembrie), conform calendarului:

calendar

Coordonatorul Național al campaniei OSCAR ȘARPELE HOINAR este Asociația ”Orașe Energie în România”/ OER, al cărei membru este și Municipiul Brașov. Urmând modelul ultimilor 3 ani, Asociația OER va suporta în totalitate costurile desfășurării campaniei, din cotizațiile membrilor, pentru școlile din municipalitățile membre.

***
TSG a început ca un mic proiect în Flandra (Belgia), devenind în decursul anilor o campanie la nivel european. Proiectul Traffic Snake Game Network, coordonat în România de Asociația OER, a fost cofinanțat în perioada 2014-2017 prin programul Intelligent Energy Europe al Uniunii Europene. În primii trei ani, campania s-a organizat în paralel în 20 țări europene. După primii doi ani, România a trecut pe primul loc, înscriind cel mai mare număr de școli și elevi, realizând economii importante de combustibili și emisii CO2.

Asociația OER a fost înființată în anul 1995. Din anul 2010, OER este Structură Suport a Convenției Primarilor. Membrii OER sunt autorități locale implicate în procesul tranziției energetice spre comunități neutre climatic. Asociația OER sprijină autoritățile locale în implementarea unei politici energetice și climatice eficiente, reprezintă interesele membrilor în raport cu instituțiile național, implică membrii în proiecte și inițiative naționale și europene.

Asociația „Orașe Energie în România” / OER
Tel.: +40.268.474.209 / Fax: +40.268.547.784
office@oer.ro / www.oer.ro
https://www.facebook.com/AsociatiaOER
www.trafficsnakegame.eu/romania
https://www.facebook.com/TrafficSnakeRomania