Cea de-a 3-a ediție a campaniei Traffic Snake România debutează la Brașov luni, 19 septembrie

Category: Știri

Peste 13.000 elevi s-au înscris pentru a lua parte la „OSCAR, ȘARPELE HOINAR”, versiunea campaniei Traffic Snake Game (TSG) în România. Această inițiativă a fost creată pentru a încuraja elevii, părinții și cadrele didactice să adopte mersul pe jos, cu bicicleta sau cu mijloacele de transport în comun, atunci când se deplasează la școală. Campania se organizează în paralel, în 20 țări europene (material video din țările participante), iar România ocupă primul loc după 2 ani de desfășurare, înscriind cel mai mare număr de școli, realizând economii importante de combustibili și emisii de CO2.

„OSCAR, ȘARPELE HOINAR” a ajuns la cea de-a 3-a ediție și va debuta, ca și în anii precedenți, sub egida Săptămânii Europene a Mobilității. Cele 65 școli înregistrate vor juca TSG în perioada 19-30 septembrie, în 18 localități: Alba Iulia, Băbeni, Bistrița, Blaj, Brașov, București, Buzău, Câmpina, Făgăraș, Giurgiu, Iași, Mihăești, Moinești, Ocnele Mari, Odorheiu Secuiesc, Predeal, Râmnicu Vâlcea și Ulmeni.

Ca la fiecare ediție, Municipiul Brașov a înscris cele mai multe școli și cel mai mare număr de elevi, dintre cele 18 orașe participante. Prin intermediul ABMEE, coordonator al campaniei la nivel local, „OSCAR, ŞARPELE HOINAR” va ajunge în 10 școli primare, la peste 3.700 elevi:

  • Colegiul Tehnic „Mircea Cristea”
  • Liceul „Andrei Mureșanu”
  • Școala Gimnazială nr. 2 „Diaconu Coresi”
  • Școala Gimnazială nr. 3 „Gheorghe Lazăr”
  • Școala Gimnazială nr. 6 „Iacob Mureșianu”
  • Școala Gimnazială nr. 9 „Nicolae Orghidan”
  • Școala Gimnazială nr. 13
  • Școala Gimnazială nr. 25
  • Școala Gimnazială nr. 27 „Anatol Ghermaschi”
  • Școala Gimnazială nr. 30.

 

Rezultatele înregistrate de școlile brașovene au atras și înscrierea Liceului „Mihail Săulescu” din Predeal.

Mergând pe jos sau cu bicicleta, copiii devin conștienți de mediul înconjurător și își dezvoltă aptitudini privind siguranța în deplasare, precum și capacitatea de a anticipa acțiunile celorlalți participanți la trafic. În plus, mersul pe jos sau cu bicicleta contribuie la atingerea necesarului zilnic de mișcare fizică recomandată. Un alt beneficiu provine din decongestionarea zonelor adiacente școlilor. TSG își propune să combată o serie de percepții negative privind siguranța în trafic și să promoveze modurile de deplasare sustenabile ca distractive și sănătoase.

După primele 2 ediții, „OSCAR, ȘARPELE HOINAR” a înregistrat rezultate record – economii de 21.132 kg CO2 și 122.861 km deplasări sustenabile (km care nu au mai fost parcurși cu mașina):

TSG a generat schimbări de comportament nu doar în perioada campaniei, ci și pe termen lung. Campania demonstrează că preferințele elevilor pentru transportul sustenabil au crescut cu 19% față de nivelul de referință:

«Chiar și acum, după atâta timp de la finalizarea campaniei, copiii își amintesc cu drag de Oscar, Șarpele Hoinar și ne anunță cu bucurie când se deplasează pe jos sau cu bicicleta spre școală, casă și nu numai!» declară unul dintre cadrele didactice implicate în campanie. Rezultatele obținute de fiecare școală, sau la nivelul fiecărui oraș, pot fi vizualizate pe site-ul oficial al campaniei.

Despre Traffic Snake Game

Traffic Snake Game (TSG) are ca principal grup țintă elevii și părinții acestora. Campania constă într-un joc distractiv și ușor de implementat. Pe lângă jocul efectiv, fiecare școală participantă este încurajată să organizeze acțiuni conexe și să educe elevii cu privire la aspecte legate de trafic și mobilitate, mediul înconjurător și sănătate.

Traffic Snake Game a început ca un mic proiect în Flandra (Belgia), devenind în decursul anilor o campanie la nivel european. Practica a demonstrat că această campanie contribuie semnificativ la creșterea utilizării modurilor de transport sustenabil și la reducerea emisiilor de CO2.

Rețeaua Traffic Snake Game a fost creată pentru a extinde și replica acest exemplu în Europa, 20 țări fiind implicate în momentul de față în această inițiativă. Principalul scop al rețelei este de a implementa campania TSG, de a extinde impactul acesteia și de a disemina rezultatele și experiențele participanților. Proiectul european Traffic Snake Game Network, implementat în România de Asociația „Orașe Energie România”, este cofinanțat în perioada 2014-2016 prin programul Intelligent Energy Europe al Uniunii Europene.

Descarca: Comunicat de presa – Lansare campanie 2016 BRASOV

Translate »