neZEH la Parlamentul European

Category: Știri

“HOTELURI APROAPE ZERO ENERGIE PENTRU O DEZVOLTARE FĂRĂ EMISII DE CARBON A EUROPEI”

Eveniment la nivel înalt, desfășurat la Parlamentul European – 17 Martie 2016, Bruxelles

În data de 17 martie 2016, la Parlamentul European din Bruxelles, s-a desfășurat evenimentul neZEH la nivel înalt, având ca temă “Hoteluri aproape Zero Energie pentru o dezvoltare fără emisii de carbon a Europei”. Evenimentul a fost găzduit de Europarlamentarul român Maria Grapini și a înregistrat un real succes.

Scopul evenimentului a constat în determinarea factorilor de decizie regionali, naționali și europeni să-și asume angajamentul de a susține conceptul aproape Zero Energie în sectorul turismului, pentru a reduce barierele legislative și pentru introducerea unor măsuri de susținere. Mai mult de 65 de participanți au luat parte la eveniment, printre aceștia numărându-se factori de decizie politică, precum și reprezentanți ai sectorului privat, din domeniile turism și energie.

Grupul de discuții, constituit din reprezentanți ai Parlamentului European din România, Ungaria și Croația, ai Directoratelor Generale pentru Energie și Dezvoltare ale Comisiei Europene, ai Agenției Executive pentru IMM-uri (EASME), ai regiunii Île-de-France (Franța), Ministerului Turismului din Croația, UNWTO, Asociației Europene a Hotelurilor (HOTREC) și NECSTouR, a împărtășit experiențele proprii și a propus sugestii cu privire la modul în care se pot intensifica rezultatele neZEH pentru a se depăși pragul de 16 proiecte-pilot și pentru a se atinge un număr cât mai mare de hoteluri neZEH în toată Europa.

Discuții constructive au avut loc în jurul versiunii de lucru a Documentului de Pozitie al proiectului neZEH ce are ca temă strategia energetică în clădirile existente din sectorul turism pentru factorii de decizie politică ai UE, fiind propuse recomandări pentru a facilita succesul la scară largă a proiectelor de renovare neZEH în cadrul sectorului hotelier din Europa. Recomandările au constat într-un dialog coordonat între autoritățile competente din domeniile Energie și Clădiri, la nivel național, regional și european, în furnizarea de informații tehnice și sprijin financiar pentru hotelurile IMM, în stabilirea de obiective naționale specifice nZEB (nearly Zero Energy Buildings) pentru clădirile hotelurilor, în continuarea lobby-ului și a formării personalului hotelier.

 “Prin programul Orizont 2020 sunt alocate 6 miliarde de euro proiectelor de eficiență energetică, dintre care 15% au ca scop măsuri de dezvoltare a pieței, eliminare a barierelor legislative prin abordarea finanțării, reglementării și îmbunătățirii competențelorVincent Berruto, Head of Unit H2020 Energy, EASME, Comisia Europeană

 “Având în vedere că sustenabilitatea este strâns legată de competitivitate, eforturile noastre nu sunt dedicate exclusiv menținerii Europei ca principală destinație turistică la nivel mondial, ci și pentru a deveni una dintre cele mai ecologice destinații mondiale” Carlo Corazza, Head of Unit of Tourism, Creative and Emerging Industries-DG GROWTH, Comisia Europeană

În cadrul evenimentului a fost prezentat Grand Hotel Balvanyos din România, unul dintre hotelurile pilot neZEH, fiind expuse motivele și beneficiile abordării standardului de performanță energetică aproape Zero Energie, precum și exemple ale măsurilor implementate sau planificate în viitor.

Europarlamentarul român Maria Grapini a sprijinit inițiativa neZEH încă de la început și a propus ca proiectul neZEH să fie prezentat ca exemplu de măsuri pentru reducerea emisiilor de carbon în turismul european în contextul Avizului Comisiei pentru Piața Internă și Protecția Consumatorilor, destinat Comisiei pentru Transport și Turism privind noile provocări și concepte pentru promovarea turismului în Europa (2014/2241 (INI), pentru care este Raportor.


Hotelurile Pilot neZEH:

ȚARĂ/REGIUNE/ORAȘ HOTEL
Croația/Dalmația/Supetar Villa Adriatica
Croația/Dalmația/Split (Podstrana) Hotel Split
Franța/Corse du Sud/Ajaccio Best Western Ajaccio Amirauté
Franța/Provence-Alpes-Côte d’Azur/La Palud sur Verdon Hotel des Gorges du Verdon
Grecia/Rethymnon/Rethymnon Ibiscos Garden Hotel
Grecia/Lasithi/Sisi Vasia Hotels &Spa
Grecia/Chania/Chania Arkadi Hotel
Italia/Piemonte/Valdieri (CN) Hotel Royal Terme di Valdieri
Italia/Piemonte/Torino (TO) Residence L’Orologio
România, județul Brașov, orașul Brașov Hotel Cubix
România, județul Brașov, orașul Brașov Hotel Kolping
România, județul Covasna, comuna Turia Grand Hotel Balvanyos
Spania/Vizcaya/Artzentales Hotel Amalurra
Spania/Alicante/Benidorm Corona Del Mar
Suedia/Gotland/Visby St Clemens Hotel
Suedia/Uppland/Sigtuna Stora Brännbo Konferens och Hotell AB

Mai multe informații despre hotelurile pilot puteți afla pe site-ul neZEH și pe canalul YouTube neZEH. Vă puteți alătura rețelei neZEH prin înregistrarea pe  www.nezeh.eu.

Inițiativa europeană neZEH

Hoteluri aproape Zero Energie (neZEH) este un proiect co-finanțat de Comisia Europeană prin programul Energie Inteligentă Europa (IEE), având ca scop accelerarea ratei de renovare la scară largă a hotelurilor, pentru ca acestea să atingă standardul de Clădiri aproape Zero Energie (nZEB), prin consultanță tehnică acordată hotelierilor angajați în acest proces și demonstrare pe baza unor proiecte pilot în sectorul hotelier european. 16 hoteluri din 7 țări europene (Croația, Franța, Grecia, Italia, România, Spania și Suedia) sunt în curs de a deveni Hoteluri neZEH, fiind exemple de bună practică în Europa.

ECHIPA neZEH

CONTACT: Technical University of Crete, Renewable and Sustainable Energy Systems Lab, Mrs Stavroula Tournaki • +30 28210 37861 • stavroula.tournaki@enveng.tuc.grinfo@nezeh.euwww.nezeh.eu

Translate »