BAMBINI

BAMBINI


Project Description

Proiectul BAMBINI

ABMEE (Agenţia pentru Management Energetic şi Protecţia Mediului Braşov) a aplicat în anul 2008, în calitate de partener, în cadrul proiectului BAMBINI – socializare pentru un transport curat şi eficient. Proiectul a fost evaluat pozitiv de către Comisia Europeană, contractul fiind semnat în luna mai 2009. Perioada de implementare a proiectului BAMBINI este de 36 de luni.

Scopul proiectului: schimbarea comportamentului actual al populaţiei privind mobilitatea, dat fiind faptul că se favorizează puternic maşina ca principal mijloc de transport. Acest lucru va fi realizat prin promovarea metodelor alternative de transport (transport în comun, mersul pe jos şi cu bicicleta) în rândul copiilor, într-o etapă foarte timpurie din viaţa lor: 0 – 6 ani, precum şi în rândul părinţilor acestora şi a grupurilor asociate („şcoala mamei”, creşe, grădiniţe etc.).

BAMBINI are ca obiective introducerea măsurilor simple de mobilitate în viaţa celor mici şi motivarea părinţilor să utilizeze cât mai rar autoturismul personal, pentru a transmite copiilor conceptele de mobiliatate eco-friendly, de la o vârstă cât mai fragedă.

12 parteneri din 11 ţări se vor adresa actorilor cheie în 5 domenii de aplicare:

  • Crearea de Jucării şi Cărţi care se concentrează pe măsurile simple de mobilitate
  • Promovarea mesajelor BAMBINI în ciclul „Pre-natal” şi în primele luni de viaţă
  • Motivarea copiilor/părinţilor din segmentul „Creşă” să utilizeze mijloacele de transport alternative
  • Crearea de programe motivaţionale pentru copii la „Grădiniţă”
  • Iniţierea de zone cu trafic redus şi „străzi destinate copiilor”.

Principalele activităţi:
• Motivarea industriei producătoare de mărfuri pentru copii să realizeze produse (jucării, cărţi de colorat, haine) care să ilustreze metode de transport curat şi eficient (mersul pe jos, cu bicicleta, cu mijloacele de transport în comun etc.).
• Promovarea utilizării transportului curat în clasele de pregătire pre-natale („şcoala mamei”).
• Motivarea părinţilor de a transporta copiii la instituţiile de învăţământ fără maşină.
• Crearea de programe specifice de motivare pentru copii în creşe şi grădiniţe, prin încurajarea mersului pe jos şi cu bicicleta, prin povestiri, jocuri şi diverse scheme.
• Integrarea subiectelor promovate de proiectul Bambini în cadrul cursurilor de formare profesională pentru viitorii educatori / profesori.
• Dezvoltarea proceselor şi iniţierea de proiecte care să permită transformarea străzilor şi a pieţelor în “străzi de joacă” (CHILDREN STREETS) şi zone cu trafic redus (HOME ZONES).

Principalele rezultate aşteptate:
• Îmbunătăţirea sănătăţii copiilor şi atragerea schimbării de comportament în favoarea mobilităţii uşor sau deloc poluante
• Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră
• Scăderea consumului de energie şi a costurilor aferente
• Un set de materiale de sprijin pentru punerea în aplicare a conceptelor proiectului şi programe motivaţionale pentru toate segmentele implicate
• Aplicaţii/exemple de bune practici care să fie transferabile la nivel european

Partenerii proiectului:
1. Austrian Mobility Research, AT – coordonator proiect
2. Centre for Health and Development Murska Sobota, Slovenia
3. Mobiel 21, Belgia
4. DTV Consultants B.V., Olanda
5. Bajo – Wojciech Bajor, Polonia
6. ABMEE, România
7. Agency for Energy, Environment and Sustainable Development of Salerno, Italia
8. Energy Agency of Plovdiv, Bulgaria
9. City of Munich, Department of Public Order, Germania
10. ANATOLIKI S.A, Grecia
11. Regional Agency for Environment and Energy of Ile de France, Franţa
12. Municipality of Hisarya, Bulgaria.

Galerie fotografii eveniment „Strada pentru Copii” – str. Postăvarului | 19 mai 2012



Translate »